marți, 13 februarie 2018

Curatenia de Primavara 2018 in Gradina Botanica Bucuresti!

Team Work își reia activitatea de voluntariat din Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București și revine cu o nouă ediţie a evenimentului Curăţenia de Primăvară 2018, ediția a 13-a. Team Work mulţumeşte tuturor voluntarilor pentru implicarea şi entuziasmul de care au dat dovadă până acum şi îi aşteaptă şi în această primăvară cu la fel de multă energie.

Activitatea se va desfăşura pe parcursul a 3 weekend-uri, respectiv 3-4, 10-11, 17-18 martie 2018.

Principalele activităţi pe care le vom desfăşura constau în: tăierea lăstărișului, greblarea frunzelor, scoaterea rădăcinilor și înlăturarea materialului vegetal strâns; în funcție de spațiul unde vom lucra, pot interveni și activități suplimentare, obiectivul fiind finalizarea activității de amenajare a aleilor din Sectorul Sistematic. Programul de lucru este între orele 09:30-14:30.

Înscrierea la ediţia 2018 a Curăţeniei de Primăvară
se face prin intermediul completării acestui FORMULAR ONLINEVârsta minimă de participare este de 14 ani. De asemenea, fiecare voluntar va primi o diplomă de participare, un premiu surpriză şi o experienţă minunată cu care poate să se mândrească. Uneltele și mănușile vor fi asigurate de organizatori, precum și hidratarea (apă, ceai, cafea).

Curățenia de Toamnă în Grădina Botanică este organizată de Asociația Team Work în parteneriat cu Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București.

Parteneri media:

Pentru a avea acces în cel mai scurt timp la informaţii despre acest eveniment, dar şi despre alte proiecte ale Asociaţiei Team Work, vă invităm să urmăriţi pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/TeamWorkNGO sau să vă înscrieți pe grupul dedicat voluntarilor în Grădina Botanică: https://www.facebook.com/groups/gradina.botanica.tw/.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu