miercuri, 26 noiembrie 2014

Votam 10 pentru Voluntariat!

Dragi prieteni,

Asociația Team Work a înscris în concursul „Te implici”, lansat de Telekom România, un nou proiect: „10 pentru Voluntariat”. Prima etapă a competiției este una bazată pe votul publicului și se desfășoară în perioada 25 noiembrie – 11 decembrie 2014.


Proiectul „10 pentru Voluntariat” are drept scop motivarea și implicarea comunității bucureștene în activitățile desfășurate de Team Work în Grădina Botanică București, dar și reunirea și recunoașterea meritelor voluntarilor care au participat începând cu anul 2006 la activitățile organizate de ONGul nostru în parteneriat cu Grădina Botanică a Universității din București.


Care sunt activitățile din cadrul „10 pentru Voluntariat”
  • Curățenia de Primăvară – martie-aprilie 2015;
  •  Vânătoarea de Comori – iunie 2015;
  • Amenajarea spațiului Grădina pentru TINEri, destinată vizitatorilor Grădinii Botanice din București care doresc un spațiu destinat nu doar relaxării, ci și lecturii și studiului în aer liber – aprilie-mai 2015;
  • Organizarea a 4 workshopuri pe teme de educație ecologică – mai-iulie 2015.

De ce să ne votați? 
  • Pentru că susținem ocrotirea mediului înconjurător și generăm oportunități de voluntariat în natură;
  • Pentru că încurajăm voluntariatul în rândul tinerilor;
  • Pentru că ajutăm comunitatea să iasă din casă și să intre în contact cu oameni cu aceleași interese și convingeri;
  • Pentru că avem o lungă tradiție în desfășurarea cu succes a activităților ecologice;
  • Pentru că prin proiectul „Grădina Botanică – Grădina Orașului Meu” Team Work a desfășurat timp de 10 ani activități benefice comunității și merită sprijinit în continuare.

Unde puteți vota?
Pentru a susține proiectul nostru, trebuie doar să accesați http://www.teimplici.ro/, să creați un cont de utilizator, să vă autentificați și să votați proiectul 10 pentru Voluntariatîn perioada 25 noiembrie - 11 decembrie 2014.

Fiți alături de noi! Împreună putem forma o echipă de nota 10! Votați proiectul „10 pentru Voluntariat”!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu