joi, 27 iunie 2013

Personajele Team Work au devenit jucării Miniacus: PREMIEREA

Luna iunie 2013 a început și se sfârșește în Grădina Botanică București cu evenimente dedicate celor mici: pe 1 iunie peste 400 de copii au participat alături de voluntarii Asociației Team Work la cea de-a 8-a ediție a Vânătorii de Comori, apoi 200 dintre cei mai talentați mici vânători de comori au participat la concursul inițiat de Asociația Team Work alături de Miniacus, desenele putând fi votate online.

Mai mult sau mai puţin abstracte, cu unul sau mai multe personaje, mai mici sau mai mari, copiii
şi-au înscris creația în concurs, iar 1.488 de voturi mai târziu cei 3 câștigători au fost invitați în Grădina Botanică pentru a își primi premiul: o jucărie Miniacus ce redă fidel desenul realizat în timpul vânătorii de comori. Astfel, Matei Ungureanu (locul 1), Matei Leonte (locul 2) și David Dragoman  (locul 3) s-au întâlnit cu Faraonul, Prințesa trandafirilor și Scufița roșie în Grădina Copiilor, cel mai nou sector al Grădinii Botanice București, pentru a primi jucăriile inedite create de Miniacus special pentru ei. Reacția nu s-a lăsat așteptată, copiii fiind încântați de premii și începând să se joace imediat cu ele, făcând ca luna iunie să se încheie în Grădina Botanică așa cum a început: în joaca celor mici.

duminică, 9 iunie 2013

Personajele de poveste Team Work devin jucarii Miniacus dupa Vanatoarea de Comori 2013

Cufarul Comorii
Sâmbătă, 1 iunie 2013, a avut loc cea de-a 8-a ediție a Vânătorii de Comori în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București. Voluntarii Asociației Team Work, costumați în regine, prinți, prințese, vrăjitoare, faraon, pirat, lup, Scufița Roșie Asociația și multe alte personaje i-au îndrumat pe cei peste 400 de copii participanți la eveniment de la intrarea în Lumea Poveștilor (Grădina Botanică) până la Grădina Copiilor unde, sub îndrumarea artistului plastic Cătălin Hotoi, cei ce au dorit au desenat ceea ca va putea deveni, cu ajutorul Miniacus, jucăria lor.

Aşadar, mai mult sau mai puţin abstracte, cu unul sau mai multe personaje, mai mici sau mai mari, copiii şi-au înscris creația în concursul ce are loc până la data de 10 iunie pe pagina Facebook a Team Work. www.facebook.com/TeamWorkNGO

vineri, 7 iunie 2013

OPEN DOORS Marathon - Da startul carierei tale!

Inspire a lansat un nou proiect de dezvoltare pentru tineri - OPEN DOORS Marathon.

Proiectul vine în sprijinul studenţilor/masteranzilor/absolvenţilor care sunt în căutare de oportunităţi pentru o viitoare carieră şi îi pune în contact direct cu companiile pentru care visează să lucreze. 

Ce îţi oferă?
- Posibilitatea de a interacţiona cu viitorii tăi angajatori şi de a învăţa lucruri noi,
- Posibilitatea de a cunoaşte mediul de lucru al unor companii de renume la nivel internaţional,
- Prezentări susţinute de experţii din domeniul tău,
- Job-uri full-time sau programe de internship.

Cu ce vii tu?
- Cu multă ambiţie şi dorinţa de dezvoltare.